10% din cancerele din Europa sunt asociate cu poluarea; atentie la plimbarea prin oras

Agenția Europeană de Mediu a studiat legăturile dintre cancer și mediul înconjurător, analizând cele mai recente dovezi științifice privind poluarea aerului, radonul, radiațiile ultraviolete, fumatul pasiv și substanțele chimice. Raportul estimează că riscurile legate de mediul înconjurător și profesional stau la baza a aproximativ 10 % din cazurile de cancer din Europa.

Poluarea atmosferică, deși a scăzut, se menține mai ridicată în România decât în UE, fiind responsabilă de 7% din totalul deceselor în 2019. Cancerele asociate poluării aerului au însumat 179,5 ani de viață ajustați pentru dizabilitate la 100.000 de locuitori în 2019 (n.r. pierderea de vieți prin decese premature și anii trăiți cu incapacitate date de prezența bolii), se arată în cel mai recent raport al OCDE ”Profilului de țară privind cancerul 2023”.

Informațiile vin să completeze raportul publicat în 2022 al Agenţiei Europene de Mediu, în care se arată că aproximativ 10% dintre cancerele depistate în Europa sunt asociate cu poluarea sub diverse forme, iar majoritatea acestor cazuri pot fi evitate. Poluanții din aer pot afecta pielea prin oxidare și inflamație, ceea ce poate duce la leziuni celulare și apariția cancerului de piele. De asemenea, anumite substanțe chimice toxice, cum ar fi hidrocarburi aromatice policiclice (HAP-uri) și benzenul, care sunt produse de arderea combustibililor fosili și alte procese industriale, pot fi absorbite de piele și pot provoca mutații celulare ce duc la dezvoltarea cancerului.

Mai mult, potrivit aceleași surse, razele ultraviolete naturale pot fi responsabile pentru până la 4 % din totalul cazurilor de cancer din Europa. În special, incidența melanomului, o formă gravă de cancer de piele, a crescut în Europa în ultimele decenii.

Radiațiile UV pot arde pielea, ceea ce duce la inflamație, roșeată și durere. Acest efect poate fi imediat sau poate apărea la câteva ore dupa expunerea la soare. Totodată, radiațiile UV pot afecta elastina și colagenul din piele, care sunt responsabile pentru fermitatea și elasticitatea acesteia. Aceasta poate duce la apariția ridurilor și a altor semne ale îmbătrânirii pielii. Tot acestea pot activa celulele producătoare de pigment din piele, ceea ce poate duce la apariția petelor de pigmentare. Nu în cele din urmă, razele UV pot dauna ADN-ul celulelor pielii, ceea ce poate duce la dezvoltarea cancerului de piele”, a explicat Dr. Irina Năsturică, medic specialist în dermatovenerologie în cadrul Dr. Leventer Centre.

Astfel, pentru a reduce riscul de a dezvolta cancer de piele și alte afecțiuni cauzate de expunerea la radiații UV, medicul recomandă măsuri de fotoprotecție. ”Oricât ar fi de tentantă o ieșire în aer liber cu familia, e important să evităm zonele aglomerate. Atunci când nu este posibil acest lucru, este important să se reducă expunerea la poluanți și să se ia măsuri de protecție a pielii. Ne referim aici la evitarea expunerii la soare între orele 10.00 și 16.00 și aplicarea protecției solare cu cel puțin 15-30 de minute înainte de expunere. Ținuta ar trebui să includă pălării, ochelari de soare cu protecție UVB si UVA, haine vaporoase, din materiale naturale, care acoperă cât mai multă piele”, a completat Dr. Irina Năsturică.