Cea de-a 65-a ediție a Congresului Național de Cardiologie va avea loc în perioada 16-19 septembrie 2026, la Sinaia, reunind specialiști din România și din străinătate în jurul uneia dintre cele mai importante provocări ale medicinei cardiovasculare: insuficiența cardiacă.
Evenimentul, organizat de Societatea Română de Cardiologie, va aborda cele mai recente perspective privind prevenția, diagnosticul precoce și tratamentul insuficienței cardiace, afecțiune asociată cu un număr ridicat de spitalizări și cu o prevalență în creștere la nivel global.
Programul științific include conferințe, dezbateri interdisciplinare, simpozioane, prezentări de cazuri complexe și workshop-uri practice. Potrivit organizatorilor, la congres vor participa 70 de experți internaționali, lideri de opinie în domeniul cardiologiei, care vor prezenta cele mai noi dovezi științifice și experiența lor clinică.
Dimensiunea internațională a evenimentului este susținută și de cele șase sesiuni organizate în colaborare cu societăți naționale partenere, precum și de zece sesiuni comune cu societăți și asociații internaționale.
O atenție deosebită va fi acordată educației medicale continue și pregătirii tinerei generații de cardiologi.

