“De peste un an, lumea contemporană se confruntă cu ceea ce pare a fi cea mai serioasă încercare de la al Doilea Război Mondial încoace. Pandemia a tulburat și a pus la grea încercare state, guverne, sisteme de sănătate și pe fiecare dintre noi, personal medical sau societate în general, mai mult sau mai puțin.Ce ar mai fi de spus astăzi, mai ales din perspectiva actorilor principali ai pandemiei, a celor de la Terapie Intensivă, medici, asistente, personal auxiliar? S-a scris mult, realitatea a fost privită din toate perspectivele, uneori clar, alteori deformat, puncte de vedere pertinente sau neavizate au circulat sub diverse forme în media, nu rareori creând confuzie și temeri în rândul populației generale.Se discută mult despre cum va schimba această pandemie mersul lumii, ce efecte reziduale, economice, sociale etc vor persista și pentru cât timp, cum vor fi marcate sistemele de sănătate și Terapia Intensivă atât de greu încercată acum, însă, încercând să ne ținem deoparte de ispita de a face speculații, vom încerca să ne referim doar la lecțiile învățate în acest an tumultos.Se împlinește un an de când a fost deschisă și operaționalizată secția ATI a Spitalului Militar de Campanie de nivel ROL 2 din Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan din Otopeni. Această pandemie ne apare ca o încercare nemaiîntîlnită în sistem până acum. Au fost etape pe care le-am parcurs gradual, fiecare cu dificultățile și provocările ei. În luna martie 2020 a fost, credem, cea mai mare încărcătură emoțională, era acea așteptare, anticipare a catastrofei care urma să apară, nu știam exact cît de amplă va fi solicitarea în ATI. Erau ședințe de instruire, ghiduri nenumărate de asimilat, noi eram la curent cu diferite protocoale terapeutice deja utilizate în țările în care epidemia începuse, unele măsuri terapeutice erau divergente, boala nu era aproape deloc cunoscută. A fost depășită cu success acea etapă inițială de acomodare dacă îi putem spune astfel, au urmat altele, marcate de eforturi medicale susținute pe parcursul acestor trei valuri epidemiologice ale pandemiei. Ceea ce consider a fi o mare provocare este testul zilnic de rezistență fizică și psihică pe care îl trecem de fiecare dată cînd ne echipăm (uneori de cîteva ori pe zi) în combinezoane ermetice, vara, la 30 de grade Celsius (aerul condiționat nu este permis, se creează aerosoli), ochelarii de protecție te strîng și se aburesc după 20 de minute și ești nevoit să execuți în astfel de condiții manevre medicale foarte complexe (montare de catetere de aport sau monitorizări avansate, montare de circuite de dializă, intubarea căii aeriene etc.), transpiri foarte mult sub combinezonul impermeabil și, la un moment dat, te întrebi de unde este atîta apă în jurul tău și în cizmele de cauciuc cu două numere mai mari, ca să le poți încălța cu botoși de protecție. Dar, mai ales, trebuie să ai mintea limpede în aceste condiții fizice, să iei decizii medicale foarte elaborate, rapide, care să fie adecvate în cazul unor pacienți cu o patologie multisistemică rar întâlnită în medicină.” Text scris de Col. medic dr. Tănase Narcis – medic primar ATI.
De citit, de… înțeles…
Foto – Col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu