„Ținea un ursuleț strâns în brațe și se uita la copiii orfani care ajunseseră în vama Isaccea.
A împărțit toate jucăriile pe care le-a adus și, acum, urma să dea acest ursuleț.
Era ultimul obiect din tot ce a strâns să aducă micuților ucraineni care sosiseră în România.
Ursulețul voia să îl dea unui băiat.
– Dacă reușesc să îl fac să zâmbească, o să fiu cel mai fericit om, ne-a spus Dan. El a fost al băiatului meu care acum are 30 de ani. De jucăria asta nu m-aș fi despărțit niciodată, pentru că e ca și cum mă despart de copilăria băiatului meu. Dar, acum vreau să o dau unui copil. Știu că o să-i poarte noroc și va avea o copilărie cel puțin la fel de frumoasă ca a fiului meu.
Ne-am întâlnit cu Dan după 30 de minute.
– Ați dat Ursulețul?
– Da, da… ne-a răspuns zâmbind ușor.
– Atunci, sunteți fericit.
– Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge. Plec la București acum. Sigur ne mai vedem pe aici.
El este Dan, are 68 de ani. A fost profesor de matematică și, dacă îl întrebați de România, o să vă spună că este cea mai frumoasă țară de pe pământ.
El este Dan, românul care a făcut atât cât a putut el pentru a vedea un copil suferind cum zâmbește.
El este Dan și, ca el, au fost foarte mulți români care au arătat în aceste zile că suntem un popor frumos.
Vouă, tuturor voluntarilor, VĂ MULȚUMIM DIN SUFLET!
Voi sunteți ROMÂNIA!”
O postare pe pagina de socializare a M.A.I. La drept vorbind, însă… mult, infinit mai mult decât cuvinte. E despre cum poți vindeca, cum poți dărui… cu SUFLETUL, cu… UN GEST…