Când totul merge perfect, în loc de bucurie, apare o neliniște ciudată, senzația că ceva urmează să se strice, că nu meriți acest moment sau că nu va dura. În psihologie, acest lucru se numește cherofobie, teama de fericire, și descrie exact această tendință de a te simți neliniștit sau chiar trist tocmai atunci când lucrurile încep să meargă bine.
Nu este vorba despre pesimism obișnuit. Un pesimist se așteaptă la rezultate proaste, dar persoana care se confruntă cu teama de fericire evită sau chiar sabotează experiențele plăcute, pentru că le percepe drept periculoase, nu doar improbabile. Convingerea de fond este că bucuria atrage, aproape mecanic, un preț ulterior, dezamăgire, pierdere sau singurătate, la fel de intense pe cât a fost momentul pozitiv care le-a precedat. Acest comportament este legat de mai mulți factori, precum stilurile de atașament anxios sau evitant, perfecționism, stimă de sine scăzută și un sens redus al vieții. O parte dintre persoanele afectate a avut o copilărie percepută ca nefericită, în care momentele bune erau adesea urmate rapid de o revenire dură la realitate, un tipar pe care mintea adultă continuă să-l anticipeze, chiar și atunci când contextul actual nu mai justifică această teamă.
Manifestările variază de la o simplă neliniște resimțită în perioadele bune, până la comportamente active de autosabotaj. Minimizarea unei vești bune, retragerea din sărbătorirea unui succes sau chiar provocarea unei certuri cu partenerul exact după un weekend deosebit de reușit împreună. Alteori, sabotajul ia forma amânării unui proiect care merge bine, ca și cum progresul în sine ar deveni amenințător. Un concept conex, popularizat în literatura de specialitate, este cel al plafonului superior: ideea că fiecare persoană poartă adesea inconștient o limită autoimpusă a cantității de fericire, succes sau iubire pe care se simte îndreptățită să o experimenteze. Odată atinsă această limită, mintea găsește căi de a readuce viața la un nivel familiar de disconfort, chiar dacă acesta este obiectiv mai puțin plăcut decât starea bună pe care tocmai o sabotează.
Recunoașterea tiparului este primul pas, iar ajutorul unui psiholog poate fi util mai ales atunci când neliniștea din momentele bune devine constantă sau când sabotajul afectează, în mod repetat, relații sau realizări la care ții cu adevărat. Abordările terapeutice folosite cu succes pentru anxietate, terapia cognitiv-comportamentală, tehnicile bazate pe mindfulness și expunerea graduală la experiențe pozitive, tolerate treptat, fără fuga sau sabotajul reflex, s-au dovedit eficiente în recalibrarea acestui răspuns învățat.
Perfecționismul ridicat, stima de sine scăzută și un sens redus al vieții contribuie la teama de fericire, iar nivelul acestei temeri variază considerabil de la o cultură la alta, spune o cercetare, fiind mai pronunțat acolo unde fericirea este percepută mai degrabă ca resursă colectivă decât individuală. (P)