DEMN DE STIUT: STB a avut primul laborator de psihologie experimentala aplicata din Romania

În 1924, s-a deschis în cadrul STB primul laborator de psihologie experimentală aplicată din România , care avea în dotare aparatură performantă pentru testarea celor care doreau să devină vatmani. Conducătorii de tramvaie trebuiau să facă dovada unor reflexe excelente și unei precizii extraordinare. Una dintre probele de îndemânare și dexteritate consta în manevrarea unui dispozitiv cu ac prin subțiri șanțuri metalice, aparat numit “strung”; candidatul trebuia să dirijeze acul astfel încât să nu-l scoată în afara traseului sinuos al șinelor.

În expoziția muzeu STB din strada Trapezului nr. 4, poate fi admirată o parte din aparatura originala din anii 1930, printre care și un tahitoscop* electric din 1928. Fiind vorba de examene atât de riguroase, Bucurestiul era capitala europeana cu cele mai puține accidente cauzate de conducătorii de tramvaie, comparativ cu Berlin sau Paris. În cazul accidentelor de tramvai petrecute la noi în țară, cel mai adesea erau de vina mașinile și vizitiii, nu vatmanii.

Printre aparatele de testare exista și o inventie romanească, numită „tahometru stea” (din anii ′60 a românului Iancu Scutașu Comăneanu), în care candidatul trebuia sa introduca un fel de inel pe cele cinci tuburi ale tahometrului. De fiecare dată când omul greșea, iar inelul atingea tubul, se aprindea un bec roșu. Celor care nu reușeau să treacă de această probă, le era recomandată altă meserie.

*Un tahistoscop este un dispozitiv care afișează o imagine, un text sau un obiect pentru o anumită perioadă de timp. Poate fi folosit în diverse scopuri, cum ar fi pentru a crește viteza de recunoaștere, pentru a afișa ceva prea rapid pentru a fi recunoscut în mod conștient sau pentru a testa ce elemente ale unui afișaj sunt memorabile.

Primele tahistoscoape erau mecanice, folosind un ecran plat de mascare care conținea o fereastră. Ecranul a ascuns imaginea sau textul până când scena a mutat, cu o viteză cunoscută, fereastra deasupra imaginii sau textului, dezvăluindu-l. Ecranul a continuat să se miște până când a ascuns din nou imaginea sau textul. Tachistoscoapele ulterioare au folosit un sistem de obturator tipic pentru o cameră în combinație cu un proiector de diapozitive sau de transparență. Chiar și mai târziu, tahistoscoapele au folosit iluminare scurtă, cum ar fi de la lămpi fluorescente cu aprindere rapidă și cu decalaj rapid, a materialului care urmează să fie afișat. Până la sfârșitul anilor 1990, tahistoscoapele au fost în mare parte înlocuite cu computere pentru afișarea imaginilor și a textului.