Primarul Florin Birta a prezentat azi, 24 februarie, într-o conferință de presă ultimele detalii ale procesului de unificare a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea.
Consiliul Local a aprobat în ședința de azi retragerea din administrarea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” a bunurilor proprietate a Municipiului Oradea și darea acestora în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.
Licitație publică pentru managementul Spitalului Clinic Județean
„Ieri am semnat dispoziția prin care a fost aprobată completarea structurii Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, ca urmare a desființării Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu. Astfel, începând cu data de 26 februarie 2022, Spitalul Clinic Județean de Urgență va funcționa cu un număr de 1946 de paturi. Totodată, consiliul de administrație a Spitalului Clinic Județean a demarat procedura de selecție publică, prin licitație publică, a unei persoane juridice, care să se ocupe de managementul Spitalului Clinic Județean pentru următoarea perioadă. Astfel, până la data de 4 martie, firmele interesate pot depune oferte prin care să își exprime intenția de a participa la această licitație anunțată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice național și european”, a precizat primarul Florin Birta.
Etapele procesului de unificare
Primarul Florin Birta a explicat apoi etapele parcurse în cadrul procesului de unificare.
Procedura în vederea unificării a pornit anul trecut printr-o Hotărâre de Consiliu Local, prin care municipalitatea își manifesta intenția de a face această fuziune. După aceea, a urmat pregătirea documentației și transmiterea acesteia către Ministerul Sănătății, în vederea aprobării printr-o Hotărâre de Guvern a desființării Spitalului Municipal și a trecerii lui în subordinarea Spitalului Clinic Județean.
La finalul lunii decembrie a anului trecut a fost emisă Hotărârea de Guvern, cu un termen de 60 de zile, pentru ca Primăria Oradea să aprobe structura spitalului. Municipalitatea a înaintat Ministerului Sănătății propunerea de structură, iar zilele trecute s-a primit avizul pentru aceasta.
Prin urmare s-a procedat la emiterea Dispoziției Primarului Municipiului Oradea pentru noua structură și pentru noua funcțiune a Spitalului Clinic Județean.
Conducere interimară, cu mandat până la finalul lunii martie
În acest moment, conducerea Spitalului Județean este una interimară, care are mandat până la finalul lunii martie. Ea va fi în continuare cea care se va ocupa și de structura nou preluată de la Spitalul Municipal.
Intenţia municipalităţii este ca până la finalul lunii martie procedura de achiziție publică și de selectare a firmei care va conduce Spitalul Județean să fie finalizată, până atunci actuala conducere a Spitalului Județean fiind cea care va asigura conducerea unității sanitare.
„Doresc pe această cale să aduc o mulțumire publică echipei manageriale de la Spitalul Municipal, care a făcut o treabă foarte bună acolo și a adus spitalul pe linie de plutire, fără datorii, făcându-și datoria așa acum trebuie. Le mulțumesc d-lui Chiană, d-lui Barabaș, d-lui Burtă și d-lui Dance pentru activitatea pe care au desfășurat-o aici”, a declarat primarul Florin Birta.
Conform structurii aprobate de Ministerul Sănătății, toate contractele pe care le-a avut în vigoare Spitalul Municipal vor fi preluate de către Spitalul Județean, inclusiv angajații urmând să fie preluați în totalitate.
„Urmează ca după instalarea unei conduceri definitive la Spitalul Județean, să facem analize și evaluări și să luăm anumite decizii. De menționat că și contractele de finanțare ale Spitalului Municipal cu Casa de Asigurări de Sănătate vor fi preluate de Spitalul Județean, deci nu există niciun risc ca spitalul să rămână fără finanțare, nici măcar o zi”, a încheiat primarul Florin Birta.