Feminitate dupa cancer – singurul program de reaccesare a feminitatii, dedicat femeilor diagnosticate cu cancer

Feminitate după cancer este singurul program dedicat femeilor diagnosticate cu cancer din România, care vor să învețe să își reacceseze și să își vindece feminitatea. Programul aparține Asociației Imunis și în 2022
ajunge la a patra ediție.

La program pot participa femei care în urma tratamentului – operații, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, alte tratamente adjuvante – și-au pierdut încrederea în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut libidoul ori un atribut al feminității: sânii, părul, calitatea pielii, unghiile, dantura, suplețea corpului etc. 

„La Asociația Imunis se întâmplă un fel de magie, sub puterea lui împreună, viața după cancer e cu râs, cu putere și cu resurse noi. Jucăm după reguli scrise, în vreme ce scriem altele noi, așa că parcurgem cu mult curaj această călătorie cu cancerul. Femeile din program fac pași foarte importanți pentru recâștigarea
feminității lor post-diagnostic. Punându-se în centru pe ele ca femei, își schimbă traseul post-diagnostic, le apare dintr-o dată o altă cale de urmat”, spune Cosmina Grigore, președinta Asociației Imunis, supraviețuitoare de cancer mamar din 2013.

Programul cuprinde cinci module teoretice și o serie de întâlniri offline și online în care femeile au parte de experiențe menite să le reîntâlnească cu feminitatea lor:

  • module teoretice, susținute de Cosmina Grigore, special concepute să transforme mentalități; discuții despre procesul de vindecare emoțională post diagnostic, pilonii feminității, procesele de iertare, reintegrare, încredere în sine etc.;
  • întâlniri cu medici specialiști, discuții despre efectele adverse ale medicamentelor pe termen mediu și lung și managementul lor pentru un stil de viață mai bun;
  • întâlniri cu un kinetoterapeut, discuții și exerciții despre managementul limfedemului, postură corectă, respirație etc.;
  • atelier cu un master florist, menit să le ajute pe femei să se reîntâlnească cu feminitatea, delicatețea, creativitatea lor;
  • întâlniri de escaladă, menite să le ajute pe femei să creadă din nou în ele, să își cultive curajul, dar și să își dezvolte masa musculară;
  • întâlnire cu stilist vestimentar. Vestimentația post cancer este un subiect tabu în rândul femeilor care au trecut prin mastectomie sau care au dezvoltat limfedem la brațe sau picioare. Adaptarea stilului vestimentar, alături de un stilist, ajută mult la redobândirea feminității și încrederii în sine;
  • întâlniri cu un expert de beauty, menite să ajute femeile să învețe să își îngrijească pielea, tenul, mai ales după efectele adverse ale unor medicamente;
  • întâlnire cu un make-up artist, menită să le redea femeilor încrederea în ele. Unele femei își pierd complet sprâncenele sau genele în timpul tratamentului;
  • ședință foto menită să le motiveze și să le ofere un tablou unic, parte din procesul de rescriere a feminității lor;
  • sesiuni de dans, menite să le activeze și să le creeze context de reîntâlnire cu feminitatea lor; cu beneficii atât la nivel fizic (sistem limfatic, musculatură, oxigenare țesuturi), cât și la nivel mental-emoțional;
  • masterclass de Public Speaking menit să le redea femeilor încrederea în ele și în modul în care comunică;
  • întâlniri cu un trainer de Mindfulness;
  • sedință foto cu femei care au trecut prin cancer; protagonistele au purtat rochii de designer;
  • retreat de feminitate cu discuții și tehnici practice.

„Considerăm că este extraordinar de importantă refacerea pilonilor feminității pentru femeile diagnosticate cu cancer, atât pentru evoluția tratamentului lor, cât și pentru evoluția lor pe termen lung și pentru modul în care reușesc să își refacă stilul de viață”, spune Cosmina Grigore, președinta Asociației Imunis.

Beneficiile programului Feminitate după cancer:

  • Pacientele învață să fie din nou puternice după diagnosticul de cancer;
  • Remodelarea modului în care femeile se percep post diagnostic: relația cu corpul, cu sinele, cu atributele feminității, cu partenerul, cu viața;
  • Creșterea complianței la tratament;
  • Creșterea șanselor de supraviețuire prin generarea de emoții bune, de oxitocină, prin sentimentul de apartenență la o comunitate de femei care se vindecă;
  • Creșterea calității vieții;
  • Schimbarea mentalităților și construirea unei moșteniri sociale, mental și emoțional capabilă să primească altfel viitoarele generații de femei diagnosticate cu cancer;
  • Recâștigarea încrederii în sine crește dorința pacientei de a fi bine, de a rămâne în remisie și, pe termen mediu-lung, ajută la reintegrarea ei în societate și în viața profesională.

Anul acesta, în programul Feminitate după cancer s-au înscris 52 de femei.
 
Scurt istoric al proiectului:
2013: Cosmina Grigore este diagnosticată cu cancer;
2015: Cosmina susține primul workshop pe Feminitate după cancer și începe să lucreze constant cu femei diagnosticate cu cancer;
2016: Cosmina implementează primele tehnici personale de lucru cu pacientele din asociație;
2017: Prima campanie Feminitate după cancer;


2018-2020: documentarea, crearea și dezvoltarea programului Feminitate după cancer, testarea lui la scara mai mică;
2021: primele ediții ale programului Feminitate după cancer. 80 de femei au beneficiat în 2021 de acest program;
2022: crearea conceptului umbrelă Healing Women și introducerea Feminitate după cancer drept proiect central transformațional alături de alte proiecte precum Imunis Dragons, Curanderas (clase de gătit mâncare spaniolă în limba spaniolă), Mindfulness cu Ștefan, Igienă Orală, Money for Great Hearts – Antreprenoriat după cancer sau Ride ON. 

Despre Asociația Imunis


Asociatia Imunis a fost înființată în 2016 și are ca scop schimbarea de mentalități despre viața cu cancer a pacienților din România. Motto-ul Imunis, „Rescrie povestea”, a fost special ales pentru a încuraja pacienții să creadă și să lupte.
Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psiho-oncologia, schimbarea de mentalități, motivarea, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu și lung.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a format o echipă de dragon boat exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân, echipă acreditată de International Breast cancer Paddlers Commision.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a avut un pacient devenit pacient coach.
Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care face patient coaching.
Asociația Imunis poate fi contactată la adresa de email pentrupacienti@asociatiaimunis.ro, pe pagina de Facebook și pe pagina de Instagram.