Gemeni nascuti la distanta de cateva minute, unul in ambulanta SMURD, altul… la spital

Un început obișnuit….un apel 112, o gravidă și un echipaj de paramedici SMURD.

Când au ajuns la caz, au constatat că nu mai este timp de pierdut și au pornit urgent spre spital. Pe drum, copilul nu a mai avut răbdare. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere. În ambulanță

„Sigur că am avut emoții! Mari! Deși am participat la multe intervenții, nașteri nu am mai prins până acum. Niciodată o misiune nu seamănă cu alta. Pentru noi, rutina nu există!”

După ce au predat mămica și copilul medicilor de la Spitalul de Urgență din Constanța, s-au asigurat că aceștia sunt bine. Când… ce să vezi? Surpriză: a apărut și cel de-al doilea copilaș! Frățiorul geamăn al pruncului abia născut.

Echipajul SMURD s-a întors fericit la unitate, știind că mama și cei… doi copii sunt sănătoși.

Felicitări echipajului SMURD: plt.maj. Ştefan Gărgăianu, plt.maj. Nicolae Romaneţ, plt. Marian Cristian Leca şi voluntarului SMURD Cristina Tudorache – Detașamentul de Pompieri Constanța-Palas!!!

 Se-ntâmplă minuni. Minuni care uimesc, bucură și… dau viață! La propriu!

foto: ISU Constanța