Donarea de sânge salvează vieți! Donează și tu!
OAMENI pentru OAMENI: Astăzi, 73 de elevi din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ’’Avram Iancu’’, Oradea au participat la o activitate umanitară de donare de sânge.
Având în vedere rolul extrem de important al acestor campanii pentru refacerea rezervelor de sânge în spitalele din România şi conştienţi de faptul că prin acest gest se salvează vieţi, viitori polițiști de frontieră s-au alăturat efortului personalului medical al centrului și au răspuns „prezent”, mobilizându-se la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea.
Elevii şcolii nu sunt la prima acţiune caritabilă de acest gen, instituţia de învăţământ fiind parteneră în cadrul proiectului «Salvează o viață!» alături de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea”.
La final, tinerii și-au manifestat încrederea că gestul făcut de ei va inspira şi alte persoane, conștientizând importanţa unui astfel de demers pentru salvarea unor pacienți aflați în nevoie.