Laptele uman si lactatia – Proprietatile imunologice ale laptelui matern – Imunoglobulinele laptelui matern. Ce spun medicii?!

Specialiștii sunt de părere că, în decursul anilor, cunoştinţele despre proprietăţile şi efectele laptelui matern au crescut.

O recenzie exhaustivă pe care o recomandăm, efectuată de unul din pionierii din acest domeniu, Dr. Armand Goldman, a apărut în Breastfeeding Medicine (2007). Mai jos sunt subliniate doar unele din numeroasele proprietăţi imunlogice şi funcţiile imune ale laptelui matern:

Imunoglobulinele laptelui matern

Laptele matern conţine toate tipurile de anticorpi (m, A, D, G şi E) dar cele mai abundente sunt imunoglobulinele secretorii IgA (IgAs). IgAs derivate din laptele uman sunt o sursă importantă de imunitate dobândită transmisă pasiv pentru copil cu săptămâni înainte ca secreţia proprie de IgAs să apară. În aceste momente caracterizate de o funcţie imună intestinală redusă, copilul are o capacitate limitată de apărare împotriva patogenilor ingeraţi. De aceea, IgAs este un important factor protectiv împotriva infecţiilor.

Presupunând că mama şi copilul său, care sunt foarte apropiaţi, au aceeaşi floră, specifitatea antigenică a IgAs materne din laptele său este direcţionată împotriva aceloraşi antigeni şi la nou-născut.

Anticorpii materni de tip A (imunoglobulinele A, IgA) derivaţi din intestin şi din sistemul de supraveghere imună respiratorie sunt transportaţi pe calea sângelui şi a vaselor limfatice la glanda mamară şi, în final, sunt eliminaţi în laptele matern ca IgAs.

Împachetarea IGA cu o componentă secretorie unică glandei mamare protejează IgAs de acizii stomacali şi îi permit să ajungă intacte la intestinul subţire.

Surse documentare: http://emedicine.medscape.com/article/1835675 /BABY CARE Sibiu

foto: ziare.com