Luati de-aici o portie de-nvatatura!

Mai mult decât fotografii ce ilustrează o dramă, un eveniment… la pragul unei posibile tragedii.

Cu siguranță, momentele critice care au făcut diferența, în secunde și minute între viață și moarte, în care microbiști și nu numai din întreaga Europă priveau înlemniți ce se întâmplă cu fotbalistul Christian Eriksen, cu doar 3 minute înainte de finalul reprizei Danemarca-Finlanda de sâmbătă seară, oferă, generos, matricea unei lecții ce NU TREBUIE IGNORATĂ.

Sunt, aici, mult mai mult decât fotografii difuzate și „răs”-difuzate, privite și comentatepe mapamond, sunt gesturile unor fotbaliști- iată sportvi în cel mai nobil sens, dar și cele ale jurnaliștilor acreditați la această partidă și, nu în ultimul rând, cele din partea publicului, .

LECȚIE. Despre SALVARE, bun simț, respect, omenie, despre ceea ce presupune profesia de jurnalist, dincolo de goana după senzațional/comentarii/scandal sau… „valiza” de like-uri despre fotbal, despre ceea ce mai avem (dacă mai avem) înlăuntrul nostru.

O transmisiune în care a primat DECENȚA. Fără prim-planuri agresive, fără accente numai bne de tabloide, fără obiective „claie pest grămadă” doar-doar să surorindă cât mai de aproape mâinile medicilor și mai ales chipul sau trupul în suferință al lui Christian Eriksen.

Bun. Frumos. Delicat. Cu OMENIE, cu omenia și respectul de care avem atâta nevoie!

Presa din întreaga lume făcut, cumva, o reverență dinaintea acestor instantanee: „Pe parcursul celor aproximativ 18 minute critice, timp în care Eriksen a fost resuscitat manual, dar și cu ajutorul unui defribrilator, colegii celui mai bun danezului au format un scut uman în jurul său, pentru a nu fi filmat momentul în care fotbalistul lupta să supraviețuiască.

*** TREBUIE ȘTIUT
Scopul resuscitării cardiopulmonare şi al manevrelor cardiologice de urgenţă este acelaşi cu al altor intervenţii medicale: să menţină viaţa, să redea starea de sănătate, să înlăture suferinţa şi să limiteze deficitul neurologic. Resuscitarea cardiopulmonară se deosebeşte de celelalte prin reversibilitatea fenomenului morţii clinice; procentul scăzut de reuşită însă, face ca deciziile legate de RCP să fie complicate, uneori acestea trebuie luate în secunde, de către salvatori care nu cunosc pacientul şi nu au evidenţa unor directive preexistente. (Supravieţuirea la externare după un stop cardiorespirator survenit în spital rareori depăşeşte 15%. Unele statistici arată însă o rată de supravieţuire după un stop cardiorespirator survenit în afara spitalului între 20 – 25 %, în cazuri de FV/TV). Această particularitate face ca în urgenţă, relaţia medicpacient să fie una specială: antecedentele medicale nu sunt cunoscute, nu este timp pentru anamneză sau investigaţii de laborator, tratamentul trebuie început înainte de stabilirea diagnosticului, iar opţiunile în faţa unei probleme etice sunt limitate. Atunci când nu există precedent sau o anumită intervenţie nu poate fi amânată, medicul îşi poate orienta deciziile în funcţie de răspunsul la trei întrebări cu valoare de test pentru a selecta şi a verifica validitatea unei acţiuni.

Acestea sunt: • testul imparţialităţii (dacă ar fi în locul pacientului, ar accepta acea acţiune?) • testul universabilităţii (în circumstanţe similare, ar fi de acord ca toţi medicii să aplice metoda lui?) • testul justificării interpersonale (poate oferi o justificare valabilă pentru acţiunea sa colegilor, superiorilor sau persoanelor nemedicale?)

Un răspuns afirmativ la aceste trei întrebări indică o acţiune, cu mare probabilitate corectă din punct de vedere etic.

Dintre principiile etice, unanim acceptate, ale autonomiei, beneficiului, prevenirii greşelilor şi dreptăţii, în luarea deciziilor medicale accentul se pune pe autonomie – fie a pacientului ( mai ales în Statele Unite ale Americii), fie a personalului medical de urgenţă (în ţările europene).

foto: ProSport, Facebook