Astăzi, președintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiță este în mijlocul mureșenilor la acțiunea de vaccinare organizată în municipiul Târgu Mureș, la Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade.
„Momentul acesta îmi trezește amintiri deosebite din anii studenției, iar legătura cu aceste locuri încă există. Regăsesc aceiași oameni minunați. Sunt emoționat și onorat, în egală măsură, pentru că am ocazia să exercit acum, aici, acest act de sănătate publică extrem de important pentru România.” Dr. Valeriu Gheorghiță.
Evenimentul dedicat celor care doresc să se imunizeze se va derula în perioada 14-17 mai. 24 de ore, 24 din 24, 10 fluxuri de vaccinare, profesioniști și voluntari în domeniul medical, vaccin de la compania Pfizer BioNTech .
Fără programare, doar cu buletinul.
Alegi să oferi parte din timpul tău pentru încă un pas spre normalitate? Alegi să să te vaccinezi pentru siguranța ta și a celor dragi? Împreună putem învinge pandemia.
Mergi cu mașina sau cu motocicleta? Vei avea la dispoziție 18 centre Drive-Thru!