ING Bank Romania a acordat un credit de 80 milioane de lei (16 milioane de euro) Spitalului Ovidius Clinical Hospital (OCH) din Constanta pentru constructia unui nou corp de cladire si dotarea acestuia cu echipamente medicale. Noul spital va avea peste 6.500 mp, cinci niveluri si va permite atat dublarea capacitatii existente si a interventiilor efectuate, cat si introducerea unor noi servicii.
Fondurile vor fi utilizate de spital pentru crearea primei sectii de cardiologie interventionala si chirurgie cardiovasculara din zona Dobrogei. Totodata, integrarea unor servicii complementare din diferite specialitati, precum oncologie, radioterapie si imagistica de inalta performanta, reprezinta o premiera pentru aceasta regiune, dar si o realizare importanta la nivel national.
„Extensia realizata in 2020 a crescut capacitatea de spitalizare cu 30%, ajungand la un total de 68 de paturi in spitalizare continua. Cel de-al doilea corp al spitalului, planificat pentru deschidere in prima jumatate a anului 2023, va avea 68 de paturi, 2 sali de operatie dedicate chirurgiei cardiovasculare, cardiologiei interventionale, un centru de imagistica hi-tech, un ambulator si un centru de radioterapie”, a precizat Dr. Ciufu Nicolae, Director Medical OCH.
Ovidius Clinical Hospital este cel mai mare spital multidisciplinar privat din sud-estul Romaniei, ce deserveste intreaga zona a Dobrogei, dar si alte localitati: Tulcea, Slobozia, Galati si Braila. In 2021, spitalul clinic Ovidius a avut peste 75.000 de pacienti si au fost efectuate mai mult de 3.000 de operatii in aceasta unitate.