În ultimii ani, tot mai mulți bărbați aleg să apeleze la rinoplastie, fie pentru a corecta un defect estetic, fie pentru a rezolva, în același timp și unele probleme funcționale ale nasului. Dacă te gândești să optezi pentru o astfel de procedură, este important să înțelegi ce presupune rinoplastia la bărbați și care sunt particularitățile intervenției. Iată mai multe detalii!
Ce presupune rinoplastia în cazul bărbaților?
Rinoplastia este o intervenție chirurgicală prin care se modifică forma și dimensiunea nasului, pentru a îmbunătăți aspectul estetic sau, uneori, și pentru a corecta problemele de respirație. Etapele procedurii sunt aceleași atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor, însă abordarea este diferită din punct de vedere estetic.
Procedura începe cu administrarea anesteziei și continuă cu operația la nas propriu-zisă, care poate fi realizată prin două tehnici principale:
- rinoplastia deschisă – chirurgul face o mică incizie în zona dintre nări (columela), ceea ce permite o mai bună vizualizare și un control îmbunătățit asupra structurilor interne ale nasului. Această tehnică este preferată, de obicei, atunci când modificările care trebuie realizate sunt complexe;
- rinoplastia închisă – presupune efectuarea inciziilor în interiorul narilor, fără a lăsa cicatrici vizibile. Aceasta este o opțiune mai puțin invazivă, dar nu se poate folosi în toate cazurile.
Alegerea metodei potrivite depinde de obiectivele tale estetice și de complexitatea modificărilor necesare. Un chirurg plastician cu experiență îți poate spune exact ce variantă este ideală în cazul tău [1][2]!
Diferențele față de rinoplastia feminină
Deși procedura este similară pentru ambele sexe, în cazul bărbaților, rinoplastia vizează obținerea unui nas cu un aspect mai puternic și bine conturat. Bărbații preferă un nas care să se potrivească armonios cu trăsăturile lor faciale, dar care să nu devină prea mic sau fin, așa cum poate fi cazul în rinoplastia feminină. Astfel, în timp ce femeile pot opta pentru un nas mai mic, cu linii blânde și rafinate, bărbații preferă să păstreze un profil mai proeminent și robust [3].
Tendințe rinoplastiei masculine
Tendințele în rinoplastia masculină se concentrează pe menținerea unui profil natural. Majoritatea bărbaților vor să obțină un efect discret, mai exact să-și îmbunătățească forma nasului, fără a-l face să arate artificial sau prea delicat. În mod frecvent, bărbații cer reducerea dimensiunii nasului sau corectarea asimetriilor între nări, fără a schimba drastic profilul [3]. În plus, bărbații sunt din ce în ce mai interesați de rinoplastia minim invazivă, care le oferă rezultate optime și favorizează o vindecare rapidă [1][2].
Recuperarea după rinoplastie
Recuperarea inițială după rinoplastie poate dura între 2 și 7 zile, timp în care pacientul trebuie să urmeze recomandările medicului pentru a evita complicațiile. Este normal ca în primele zile să existe umflături și vânătăi în jurul ochilor, însă acestea vor dispărea treptat. Timp de câteva săptămâni, efortul fizic intens trebuie evitat, iar expunerea la soare este interzisă.
Rezultatele finale ale rinoplastiei se pot observa după aproximativ 6 luni, când umflăturile vor dispărea complet și forma nasului se va definitiva. Este important ca în acest interval pacientul să urmeze recomandările post-operatorii cu strictețe, pentru a se bucura de un rezultat natural și de lungă durată [1][2]!
Așadar, rinoplastia poate oferi o transformare semnificativă prin corectarea imperfecțiunilor nasului. La bărbați, această intervenție se face cu accent pe menținerea masculinității trăsăturilor faciale, printr-o abordare subtilă și naturală. Dacă te gândești să optezi pentru rinoplastie, consultă un specialist cu experiență, care îți poate oferi toate informațiile necesare pentru a lua o decizie informată!
Surse de informare:
[1] “Rhinoplasty” Mayoclinic.org, 2025, www.mayoclinic.org/tests-procedures/rhinoplasty/about/pac-20384532. Accesat în data de 4 Iul 2025.
[2] “Rhinoplasty (Nose Job)” Cleveland Clinic, 8 Iun 2017, my.clevelandclinic.org/health/treatments/11011-rhinoplasty. Accesat în data de 4 Iul 2025.
[3] Leif Rogers, MD “Your Guide to Male Rhinoplasty” Leifrogersmd.com, 2025, www.leifrogersmd.com/blog/your-guide-to-male-rhinoplasty/. Accesat în data de 4 Iul 2025.
Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.
Chirurgie plastica si estetica
Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare
www.cosmedica.ro

