Close Menu
  • Acasă
  • Despre noi
  • Legislativ
  • Medicamente
  • Sfatul specialistilor
  • Eveniment
  • Unde ne tratam

Subscribe to Updates

Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.

What's Hot

Operatia de cataracta in Bucuresti: importanta experientei medicale si a evaluarii corecte a pacientului

16 aprilie 2026

Kaki.ro – magazin specializat pentru echipamente militare, outdoor și supraviețuire

16 aprilie 2026

A fost odată… La 9 aprilie 1943

9 aprilie 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Facebook YouTube
Publicitate
  • Acasă
  • Despre noi
  • Legislativ
  • Medicamente
  • Sfatul specialistilor
  • Eveniment
  • Unde ne tratam
Prima pagină » Stire cu… BUN GUST: Bucataresele Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu prepara o tona de legume pentru hrana pacientilor in sezonul rece! Ca la mama acasa!
Eveniment

Stire cu… BUN GUST: Bucataresele Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu prepara o tona de legume pentru hrana pacientilor in sezonul rece! Ca la mama acasa!

By News17 octombrie 2024Updated:8 iunie 2025Niciun comentariu3 Mins Read
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Reddit WhatsApp Email
V
V
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest WhatsApp Email
TeoSmile

Castraveții murați, gogonelele, ardeii și varza sunt câteva dintre legumele care se vor regăsi în meniul pacienților internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și în sezonul rece. Bolnavii internați vor avea astfel parte și pe timpul iernii de mâncăruri bogate în vitamine și nutrienți esențiali pentru recuperarea sănătății, după ce bucătăresele din blocul alimentar al unității sanitare au pregătit peste 600 de kilograme de legume conservate. Este vorba despre 300 de kilograme de pastă de ardei capia și gogoșari, precum și de aproape 400 de kilograme de murături asortate. În plus, în următoarea perioadă vor fi puse la murat alte aproximativ… 300 de kilograme de varză.

 Să fie cu sporrr!

„În fiecare toamnă, în spitalul nostru ne străduim să pregătim provizii pentru iarnă, la fel cum preparăm și acasă. Acest fapt are multiple beneficii reflectate în sănătatea pacienților noștri, întrucât le asigurăm inclusiv în sezonul rece nutrienții necesari pentru redobândirea sănătății. În plus, prin această bună gospodărire, reușim să le asigurăm bolnavilor o hrană de calitate, cu încadrarea în alocația de hrană prevăzută în buget. Așadar, faptul că noi conservăm alimentele pentru sezonul rece ne ajută atât în ceea ce privește calitatea și gustul mâncării, cât și din punctul de vedere al eficienței economice întrucât, per total, reducem cheltuielile”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Citește și despre:  Parteneriatul public MADRIGAL PENTRU SPITALE - 7 spitale din București vor beneficia de programe culturale și servicii educaționale oferite de Corul Madrigal

Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu primesc zilnic 3 mese principale (mic dejun, prânz, cină) și 2 gustări (la ora 10.00 și la ora 15.00).

„Pentru bolnavii cu patologii cronice, precum tuberculoza, hrana este foarte importantă, pentru că tuberculoza este o boală consumptivă, iar prin asigurarea unei alimentații de calitate, cu suficiente proteine, organismul dobândește resursele care să asigure vindecarea. Proteinele sunt la baza anticorpilor, a imunității – de aceea este importantă calitatea hranei, iar prin faptul că preparăm mâncarea în spital, gătită proaspăt, le asigurăm bolnavilor nutrienți de calitate. Legumele conservate determină păstrarea vitaminelor în foarte mare parte, asigurându-se o hrană cu oligoelementele necesare. Acest lucru aduce un plus de valoare calității actului medical și îngrijirii pacienților”, declară Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Citește și despre:  Institutul Național de Sănătate Publică, mesaj cu prilejul  ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII

Printre mâncărurile gătite servite pacienților internați în spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se numără ciorbele de legume, ciorbe de perișoare, supe cu găluște, la felul I, pentru prânz, iar la felul al doilea, tocăniță de pulpă de porc cu garnitură, papricaș de pui, mămăliguță cu brânză și omletă, spanac cu friptură de porc, varză a la Cluj, ficăței de pui cu cartofi țărănești sau piure, ardei umpluți, friptură de pulpe de pui cu pilaf de orez. De asemenea, pentru cină se pregătesc mâncăruri precum salată orientală cu ou, macaroane cu brânză, cartofi franțuzești, pilaf cu ciuperci, ficăței de pui cu cartofi piure sau cu mămăliguță etc.

Citește și despre:  A fost odată... La 9 aprilie 1943

DEMN DE ȘTIUT: Potrivit Chestionarelor de satisfacție a pacienților, realizate lunar de către Compartimentul Managementul Calității din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, calitatea hranei este apreciată de către bolnavii internați ca fiind „foarte bună” și „bună”.

bucataresele o tona de legume spitalului de pneumoftiziologie
News
  • Website

Related Posts

A fost odată… La 9 aprilie 1943

9 aprilie 2026

Institutul Național de Sănătate Publică, mesaj cu prilejul  ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII

7 aprilie 2026

Parteneriatul public MADRIGAL PENTRU SPITALE – 7 spitale din București vor beneficia de programe culturale și servicii educaționale oferite de Corul Madrigal

31 martie 2026

Comments are closed.

NEWS Medical

NEWS Medical vrea să aducă la un loc medici și pacienți, să ofere celor interesați sfaturi utile din partea unor specialiști, să prezinte investițiile din domeniu și noutățile legislative și, nu în ultimul rând, cele două sisteme de sănătate, cel de stat și cel privat.

Încă de la început ne-am propus să TRATĂM DOAR ȘTIRILE IMPORTANTE și asta vrem să facem și de acum încolo.

Pentru servicii de publicitate și de consultanță în mass-media, marketing, comunicare și publicitate ne puteți contacta la email: office@reusitabusiness.ro

Parteneri media
prahova medicala

Implant dentar

Recomandarea noastra
curs de prim ajutor
Top citite
Advertoriale

Operatia de cataracta in Bucuresti: importanta experientei medicale si a evaluarii corecte a pacientului

By News16 aprilie 20260

Operatia de cataracta reprezinta una dintre cele mai frecvente interventii chirurgicale oftalmologice, cu rezultate foarte…

Kaki.ro – magazin specializat pentru echipamente militare, outdoor și supraviețuire

16 aprilie 2026

A fost odată… La 9 aprilie 1943

9 aprilie 2026

Institutul Național de Sănătate Publică, mesaj cu prilejul  ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII

7 aprilie 2026
Cele mai noi

Operatia de cataracta in Bucuresti: importanta experientei medicale si a evaluarii corecte a pacientului

16 aprilie 2026

Kaki.ro – magazin specializat pentru echipamente militare, outdoor și supraviețuire

16 aprilie 2026

A fost odată… La 9 aprilie 1943

9 aprilie 2026

Institutul Național de Sănătate Publică, mesaj cu prilejul  ZILEI MONDIALE A SĂNĂTĂȚII

7 aprilie 2026
08062025144158A
Facebook YouTube

Parteneri

  • București Business
  • Ardeal Business
  • Brașov Business
  • Constanța Business
  • Craiova Business
  • Iași Business
  • Prahova Business

Parteneri

  • Teo Smile
  • Teo Smile Blog
  • Stoma 24
  • Prahova Medicala
  • Primar PH
  • Teo Smile Kids
  • Fotbal Prahovean

Parteneri

  • 10 Travel
  • Gold Travel
  • Locații de Top
  • Construcții Smart
  • 24 Cars
  • Reușita TV

Subscribe

Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri

© 2026 NewsMedical By Reusita Business Group. Toate drepturile rezervate.
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Contact

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.