Ziua Mondiala a Sanatatii. Ne-om gandi un pic?! Ce transmite ministerul de resort?

„7 Aprilie – Ziua Mondială a Sănătății

Planeta noastră, Sănătatea noastră!

Din 1950 în 7 aprilie este celebrată Ziua Mondială a Sănătăţii. În acest an tema principală este dedicată sănătății planetei noastre.

Ministerul Sănătății, în cadrul parteneriatului său cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), militează pentru  creșterea nivelului de informare asupra acțiunilor urgente ce se impun pentru menținerea sănătății planetei.

“Numai împreună, uniți, autorități și cetățeni, vom putea proteja planeta și sănătatea noastră. Criza climatică se transformă și în crize de sănătate. Deciziile noastre, fie că sunt ele politice, sociale sau comerciale au consecințe directe asupra vieții noastre și a planetei”, a declarat prof.dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

Poluarea aerului are impact atât asupra planetei cât asupra sănătății oamenilor. Potrivit OMS, arderea combustibililor fosili cauzează poluarea aerului, care ucide la nivel global 13 oameni în fiecare minut din cauza cancerului pulmonar, a bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale.

Este nevoie de regândirea programelor care vizează schimbările climatice, alimentația sănătoasă, consumul de tutun, apă poluată și salubrizarea inadecvată.

Statisticile OMS sunt alarmante: aproximativ 1,8 miliarde de persoane folosesc servicii din unități sanitare care nu dispun de servicii de apă de bază, iar 800 de milioane de persoane folosesc servicii din unități sanitare care nu au toalete.

Deșeurile medicale gestionate în condiții nesigure prezintă numeroase riscuri pentru cadrele medicale și pentru comunitatea din apropiere, inclusiv riscul de rănire prin înțepare cu acul, transmiterea de boli infecțioase (cum ar fi hepatita B și C) și inhalarea de substanțe cancerigene, generate prin arderea deșeurilor medicale din plastic.

Antibioticele și alte antimicrobiene administrate oamenilor, animalelor și plantelor pătrund în mediul înconjurător și în apa noastră potabilă sub formă de deșeuri și ape reziduale, răspândind organisme rezistente la medicamente. Acest lucru provoacă o creștere a apariției așa-numitelor superbacterii care sunt rezistente la mai multe tipuri de tratamente antimicrobiene.

Protejați planeta și sănătatea noastră, a tuturor. Nu avem o altă planetă!”

Mesajul a fost postat azi pe site-ul Ministrului Sănătății.