Leurda este o planta cu frunze carnoase, cu flori mici si albe, care au un puternic miros de usturoi.
Frunzele acesteia sunt ovale, de un verde intens, lucios, cu lungimi care nu depasesc 15 cm.
Tulpina creste sub pamant si are forma unui bulb, din interiorul caruia se dezvolta doua frunze lung petiolate, apoi tulpina florifera. In lunile mai-iunie are loc procesul de inflorire.
Recoltarea frunzelor tinere, fragede, cu valoare terapeutica, se face inainte de aparitia primelor flori.
Acest lucru se face deoarece dupa aparitia acestora, frunzele incep sa isi piarda din proprietati. Bulbii pot fi culesi in lunile august-octombrie.
Este bogata in vitaminele A si C, precum si in complexul de vitamina B.
De asemenea, frunzele acesteia contin saruri minerale, carotenoizi, magneziu, calciu, fier, fosfor, natriu, levuloza, ulei eteric complex si proteine.
Din punct de vedere stiintific, termenul de leurda provine din latinescul Allium ursinum (usturoiul ursului).
Frunzele de leurda au proprietati asemanatoare cu cele ale usturoiului, predominand sulfura de alil, cea care da gustul si mirosul tuturor speciilor de plante din familia Allium, din care face parte si usturoiul.
Leurda, cunoscuta inca din cele mai vechi timpuri pentru numeroasele sale beneficii asupra sanatatii, este o planta aromatica din ce in ce mai cautata in ultimii ani.
O intalnim primavara, in locurile cele mai umbroase si umede ale padurilor de foioase. Desi frunzele leurdei sunt cel mai des folosite, este bine de stiut ca si florile si bulbii acesteia au diverse intrebuintari.
Merita stiut: Vinul de leurda se poate prepara din frunze proaspete sau din bulbi maruntiti, care se fierb timp de 5-6 minute in vin alb.
Se acopera si se infuzeaza pentru cateva minute. Dupa ce se strecoara, se poate servi indulcit cu miere.
Sucul de leurda se extrage din frunzele proaspete, prin presare. Consumand cate doua pahare pe zi, timp de 3 saptamani, sucul de leurda are efecte in combaterea reumatismului.
Totodata, sucul de leurda are o puternica actiune antitoxica, inlaturand efectele nocive ale consumului de tutun.
Uleiul de leurda se obtine din frunze tocate si amestecate cu ulei de masline. Dupa ce se lasa la macerat, se strecoara si se pastreaza intr-un loc racoros si intunecos.
Infuzia de leurda este obtinuta din frunze de leurda tocate, peste care se adauga apa clocotita. Se pot bea maximum doua astfel de ceaiuri pe zi.
Istoric:
Primele dovezi privind utilizarea umana a usturoiului salbatic vin tocmai din perioada mezolitica (epoca de mijloc a pietrei),ipoteza fiind sustinuta de descoperirile arheologice din Danemarca si de dovezi ale unei asezari neolitice (ultima perioada a epocii de piatra) în Elvetia.
O ipoteza discutata este si aceea potrivit careia Allium ursinum a fi fost una dintre cele mai cunoscute specii nordice ale acestui gen pentru grecii antici.
Planta care contine de patru ori mai multi compusi de sulf decat usturoiul, a fost folosita chiar in Primul si Al Doilea Razboi Mondial pentru dezinfectarea ranilor.
Specia a fost determinata de faimosul savant suedez Carl von Linné in volumul I al marii sale opere Species Plantarum din 1753. Au mai fost propuse multe alte denumiri care, insa, nu s-au impus niciodata cu exceptia de Allium latifolium, descrisa de botanistul si politicianul francez Jean-Emmanuel Gilibert (1741–1814) in suplementul din 1795 pentru opera sa Exercitia phytologica quibus omnes plantae europeae din 1792.
foto: ziare.com